Ştii cum e vacanţa aceea la socri, în care ai ajuns pentru că nu ai avut de ales, dar fiecare oră liberă e mai stresantă decât o zi de muncă? Ei bine, recuperarea după un traumatism e chiar mai incomodă: cu durere intensă sau cronică, dublată de echivalentul disconfortului mental resimţit într-un sejur prelungit la stimabilii socri. Cu cât leziunea e mai severă, cu atât recuperarea e mai lentă (deşi, bineînţeles, intervin şi factori precum vârsta, imunitatea, afecţiunile preexistente şi… dacă e să ne luăm după bunicile noastre mai învârstă, superstiţiile aplicate). Corpul tău are nevoie de timp şi îngrijire să-şi revină. Iar la nivel mental ai nevoie de linişte: să nu şontâcăi prin transportul în comun încercând să-ţi găseşti un loc, să nu asculţi timp de o oră conversaţiile telefonice mult prea vocale ale altor pacienţi în sala de aşteptare. Pachetul nostru de recuperare post traumatică la domiciliu îţi va fi de ajutor pe ambele fronturi, conţinând toate tipurile de asistenţă medicală de care ai putea nevoie pentru a-ţi accelera vindecarea. Pachetul poate fi solicitat în varianta de 10, 20 sau 30 de proceduri, individuale sau combinate, fiind valabil pentru următoarele servicii:
Injecţii la domiciliu
Ne-au rămas la fel de neplăcute ca în copilărie, dar sunt inevitabile în recuperare. Pachetul de recuperare post traumatică poate fi folosit pentru toate tipurile de injecţii, un avantaj în cazul în care medicul ţi-a recomandat acest mod de administrare pentru un tratament de lungă durată.
Perfuzii la domiciliu
Mulţi pacienţi se confruntă cu dificultăţi în continuarea tratamentului administrat prin perfuzie atunci când ies din spital. În platforma Beesers sunt înscrişi doar medici şi asistenţi profesionişti: oameni care lucrează în clinici şi spitale, astfel încât tratamentul tău prin perfuzie la domiciliu să poată continua nestingherit.
Îngrijirea plăgilor la domiciliu
Muşcături, înţepături, tăieturi uşoare; sunt atâtea şi atâtea moduri de a te alege cu leziuni. Tocmai pentru că ţi se par superficiale ai tendinţa de a le ignora, sperând că vor trece de la sine. Dacă inflamaţia nu dispare, simţi durere pulsantă sau miros neplăcut, înseamna că plaga s-a infectat. Pentru tratarea profesionistă a plăgilor ai nevoie de ajutor profesionist, ai nevoie de Beesers.
Montarea sau schimbarea de sonde la domiciliu
Montarea unei sonde e necesară în situaţia în care pacientul are probleme în a urina, fie în urma unei retenţii ori a unei intervenţii chirurgicale. Procedura, disponibilă atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, presupune introducerea sondei prin uretră şi până în vezica urinară. Sonda poate fi permanentă, care necesită o schimbare periodică, ori intermitentă, îndepărtată după fiecare utilizare. Atunci când soliciţi prin Beesers montarea sondelor la domiciliu, un specialist va decide care este tipul şi mărimea sondei de care ai nevoie şi, în cazul unei sonde permanente, te va ajuta cu recomandări privind îngrijirea regulată a acesteia.
Tratamentul escarelor la domiciliu
Escarele sunt un tip de leziune care se dezvoltă pe pielea care acoperă zonele osoase ale corpului. Sunt cauzate de presiune sau de fricţiune, factori care fac ca pielea să nu mai primească elementele nutritive şi de hidratare de care are nevoie. Persoanele imobilizate la pat sunt cel mai expuse riscului de a face escare, uneori aceste leziuni necesitând tratament medical pentru a se vindeca. Ca orice alte leziuni, escarele nu doar că pot fi dureroase, dar netratate corespunzător se pot infecta. Dacă ai în îngrijire o persoană imobilizată, care prezintă riscul de a dezvolta escare, achiziţionează un pachet de recuperare post traumatică la domiciliu pentru a începe cât mai repede tratamentul.
Recoltarea analizelor de sânge la domiciliu
Pentru că orice tratament începe – şi continuă – cu evaluarea corectă a stării de sănătate, pachetul de recuperare post traumatică la domiciliu are la bază analizele de sânge. Analizele regulate vor asigura ca tratamentul pe care l-ai primit la ieşirea din spital să ţină pasul cu felul în care a evoluat condiţia ta fizică.
De ce să comand un pachet de recuperare post traumatică la domiciliu?
Achiziţionarea unui pachet de recuperare post traumatică la domiciliu nu este obligatorie. Este mai degrabă un ajutor pentru cei care au nevoie de servicii integrate pentru o situaţie specifică.
Noi nu-ţi vom umple sertarele cu cupoane, facturi şi alte bucăţele de hârtie. Prin Beesers, întreaga experienţă privind pachetele de recuperare post traumatică la domiciliu este digitală, de la achiziţionare, programarea consultaţiei şi până la plată.
Cum să comand un pachet de recuperare post traumatică la domiciliu prin Beesers?
Alege de pe site-ul nostru pachetul de recuperare post traumatică. După ce îl vei achita, vei primi prin e-mail un cod, pe care îl vei putea folosi de fiecare dată când soliciţi un serviciu care se încadrează în pachetul ales. De asemenea, mailul de confirmare va cuprinde perioada de valabilitate a pachetului tău.
Întrebări frecvente privind pachetele de recuperare post traumatică la domiciliu
Î: Dacă am achiziţionat un pachet care conţine mai multe proceduri de acelaşi tip, este necesar să le consum la acelaşi medic?
R: Pentru fiecare pachet este stabilit numărul şi tipul serviciilor pe care le cuprinde. Tu vei putea alege medicul la care le vei solicita.
Î: Am un pachet de care nu mai am nevoie. Cum pot să solicit un refund?
R: Momentan opţiunea de refund nu este disponibilă, exceptând motivele justificate.
Traumatismele afectează calitatea vieţii; simplu şi clinic, dar asta nu exprimă sentimentul în care ţi se pare că până şi durerea ta are dureri proprii. Poţi reduce disconfortul prin servicii medicale la domiciliu; şi poţi reduce costurile prin achiziţionarea unui pachet de recuperare post traumatică la domiciliu.