Administrarea pe cale intravenoasă, picătură cu picătură, a unor substanţe necesare pentru îmbunătăţirea stării de sănătate se numeşte perfuzie. De ce am formulat definiţia pe calea aceasta ocolită şi nu am vorbit direct de administrarea unui medicament? Ei bine, pentru că sunt destul de numeroase cazurile în care medicul recurge la perfuzie, deşi nu pentru medicamente propriu-zise. Vă propun să trecem în revistă situaţiile în care v-ar putea fi de folos perfuzia de hidratare la domiciliu:
1. Pentru administrarea de vitamine şi minerale
Acest gen de tratament a apărut, cum altfel, în rândul celebrităţilor, dar şi-a găsit iute fani şi în altă parte. Ideea e că atunci când ne simţim lipsiţi de energie, când stresul provoacă deja efecte fiziologice cum ar fi căderea părului sau schimbarea tonusului pielii, este foarte posibil să ne ajute un influx de substanţe nutritive care să echilibreze nivelul de vitamine şi de minerale din organism. Prin perfuzie substanţele utile sunt absorbite mai rapid decât în cazul administrării pe cale orală. Există mai multe perfuzii de acest gen în funcţie de ceea ce vrem să obţinem, de la mixurile antiaging şi până la cele pentru creşterea imunităţii.
2. Pentru hidratarea artificială
Atunci când starea de sănătate a pacientului este atât de degradată încât hidratarea pe cont propriu nu mai e posibilă, dar şi atunci când organismul a ajuns într-o stare de dezechilibru hidroelectrolitic atât de pronunţat încât se cere o intervenţie urgentă, se recurge la perfuzia de hidratare artificială. Cel mai adesea prin perfuzia de hidratare se administrează o soluţie de glucoză, ser fiziologic, lactat de sodiu, soluţie Ringer, Darow, Krebs sau Buttler (şi multe altele, mai puţin comune). Este totuşi necesară identificarea tipului de deshidratare pentru ca perfuzia să aducă o îmbunătăţire în starea de sănătate a pacientului. Astfel, deshidratarea poate fi:
- Hipertonă, când se elimină în principiu apă. Deshidratarea hipertonă poate fi cauzată de febră, diabet, transpiraţie excesivă.
- Izotonă, când se elimină atât apă cât şi săruri minerale. Apare adesea după hemoragii masive, diaree sau vărsături.
- Hipotonă, când se pierd mai multe săruri decât apă.
Deshidratarea este o condiţie care produce foarte repede simptome fiziologice severe. Dincolo de cele imediate pe care le resimţim (ameţeli, oboseală extremă, dureri de cap), are loc o creştere a nivelului de sodiu (hipernatremie) sau de potasiu (hiperpotasemie), amândouă cu efecte care pot fi fatale: În cazuri extreme, surplusul de sodiu poate cauza comă sau convulsii, în timp ce excesul de potasiu afectează funcţionarea inimii. Poate că în condiţii obişnuite hidratarea pe cale orală este suficientă; totuşi, dacă ai trecut printr-o stare prelungită de pierdere a lichidelor (crize de diaree sau de vomă), este recomandat să apelezi la un medic pentru evaluarea stării de hidratare şi, eventual, pentru prescrierea unor perfuzii în acest sens.
3. Pentru mahmureală
Este paradoxal, dar chiar dacă alcoolul presupune ingerarea de fluide, acesta provoacă deshidratare. Până şi berea; pe care o bem doar de sete şi pentru că apa de la robinet e rea la gust, pe cuvânt! Dacă ai băut prea mult cu o seară înainte, dar numai gândul la zeama de varză sau, Doamne păzeşte, la ciorba de burtă te trimite încă o tură pe la baie (poftim, deshidratare în plus), simptomele mahmurelii pot fi uşurate cu o perfuzie de hidratare. N-o să-ţi vină să crezi, dar în New York există deja un club al celor care solicită perfuzii antimahmureală: un autobuz echipat cu soluţie de hidratare şi câteva asistente, care îi vizitează pe clienţi în dimineţile dureroase de duminică. Şi, ca să fie culmea până la capăt: clubul a fost iniţiat de un oarecare dr. Maurice Beer.
În Beesers vei găsi personal calificat pentru perfuzia de hidratare la domiciliu de orice tip, indiferent dacă e singulară sau parte a unui tratament îndelungat. Administrarea oricărei perfuzii, inclusiv de hidratare, se face pe baza recomandărilor medicului de familie ori a medicului specialist. Orice condiţie care necesită acest mod de administrare se monitorizează prin analize de laborator.