Leziunea postoperatorie e oarecum specială, pentru că e produsă în condiţii controlate. Asta înseamnă că încă din primul minut se acţionează pentru a ţine infecţia la distanţă. În continuare însă e nevoie de schimbarea pansamentului, e nevoie ca pacientul să facă tot posibilul pentru a menţine plaga necontaminată. Iar în acest caz tot posibilul înseamnă ajutor profesionist, nu comprese şi prişniţe de pe un forum cu sfaturi practice în loc să apeleze la recuperare postoperatorie profesionistă! Să nu te superi pentru că-ţi atragem atenţia, dar e incredibil cât de multe persoane se refugiază în idei băbeşti în faza postoperatorie, încetinindu-şi astfel vindecarea. Ca să te convingem, am făcut o listă cu miturile privind vindecarea pe care sigur că le-ai auzit la rândul tău:
- Mit: corpul uman se vindecă de la sine;Sigur, până la un punct; tăieturile şi loviturile uşoare se vindecă de la sine (dacă nu se infectează), dar gândeşte-te la ce se poate întâmpla dacă un picior fracturat e lăsat să se vindece după cum are chef. Spoiler alert: se va vindeca greşit şi e posibil să trebuiască să fie fracturat din nou.
- Mit: Cu cât te vindeci mai repede, cu atât mai bine. Teoretic da; problema e că, dacă ţi se pare că te refaci foarte repede, eşti tentat să-ţi forţezi corpul să facă lucruri de care încă nu e pregătit.
- Mit: Vitaminele şi antioxidanţii te vor ajuta în recuperarea postoperatorie. Să mănânci căpşuni şi afine e ok pentru corpul tău; să iei suplimente cu extract de căpşuni, afine şi cătină (foarte la modă în România) s-ar putea să ducă la stres oxidativ, ceea ce-ţi dă peste cap sistemul imunitar.
- Mit: să iei analgezice doar când te doare foarte tare. Complet fals, analgezicele îşi vor face mai bine efectul dacă eşti, cum s-ar zice, cu un pas înaintea durerii. În plus, o durere netratată cauzează stres şi tulburări de somn, ceea ce nu va ajuta vindecarea.
Acestea sunt câteva mituri generice, dintre cele mai cuminţi. În buzunarele întunecate ale internetului, în care dezinformarea prosperă, va găsi fel şi fel de sfaturi fanteziste cel care caută autoamăgirea.
Dacă ai părăsit spitalul, dar încă simţi o limitare a mobilităţii după o intervenţie chirurgicală, poţi acum să achiziţionezi un pachet de recuperare postoperatorie la domiciliu. Îl poţi solicita în varianta de 10, 20 sau 30 de proceduri, individuale sau combinate, pentru următoarele tipuri de servicii:
Îndepărtarea firelor postoperatorii la domiciliu
Sutura chirurgicală este procedura folosită de medici pentru a asigura o cicatrizare cât mai rapidă şi cât mai aseptică a ţesuturilor. Această procedură s-a perfecţionat mult în ultimii ani, prin elaborarea de materiale noi cum ar fi firele resorbabile. Totuşi, în cazul intervenţiilor chirurgicale ample, firele postoperatorii trebuie să fie îndepărtate manual. Acestea se scot de regulă la 7 zile, exceptând zonele de tensiune precum coatele sau genunchii, unde firele se îndepărtează la 10-12 zile. După ce specialistul solicitat la domiciliu îţi va scoate firele postoperatorii, va trebui să suporţi pansamentul încă vreo 2 zile.
Injecţii la domiciliu
Ne-au rămas la fel de neplăcute ca în copilărie, dar sunt inevitabile în recuperare. Pachetul de recuperare postoperatorie poate fi folosit pentru toate tipurile de injecţii, un avantaj în cazul în care medicul ţi-a recomandat acest mod de administrare pentru analgezice sau antibiotice după o intervenţie chirurgicală.
Perfuzii la domiciliu
Mulţi pacienţi se confruntă cu dificultăţi în continuarea tratamentului administrat prin perfuzie atunci când ies din spital. În platforma Beesers sunt înscrişi doar medici şi asistenţi profesionişti: oameni care lucrează în clinici şi spitale, astfel încât tratamentul tău prin perfuzie la domiciliu să poată continua nestingherit.
Montarea sau schimbarea de sonde la domiciliu
Montarea unei sonde e necesară în situaţia în care pacientul are probleme în a urina în urma unei intervenţii chirurgicale. Procedura, disponibilă atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, presupune introducerea sondei prin uretră şi până în vezica urinară. Sonda poate fi permanentă, care necesită o schimbare periodică, ori intermitentă, îndepărtată după fiecare utilizare. Atunci când soliciţi prin Beesers montarea sondelor la domiciliu, un specialist va decide care este tipul şi mărimea sondei de care ai nevoie şi, în cazul unei sonde permanente, te va ajuta cu recomandări privind îngrijirea regulată a acesteia.
Tratamentul escarelor la domiciliu
Escarele sunt un tip de leziune care se dezvoltă pe pielea care acoperă zonele osoase ale corpului. Sunt cauzate de presiune sau de fricţiune, factori care fac ca pielea să nu mai primească elementele nutritive şi de hidratare de care are nevoie. Persoanele imobilizate la pat sunt cel mai expuse riscului de a face escare, uneori aceste leziuni necesitând tratament medical pentru a se vindeca. Ca orice alte leziuni, escarele nu doar că pot fi dureroase, dar netratate corespunzător se pot infecta. Dacă ai în îngrijire o persoană imobilizată, care prezintă riscul de a dezvolta escare, achiziţionează un pachet de recuperare postoperatorie la domiciliu pentru a începe cât mai repede tratamentul.
Recoltarea analizelor de sânge la domiciliu
Pentru că orice tratament începe – şi continuă – cu evaluarea corectă a stării de sănătate, pachetul de recuperare postoperatorie la domiciliu are la bază analizele de sânge. Analizele regulate vor asigura ca tratamentul pe care l-ai primit la ieşirea din spital să ţină pasul cu felul în care a evoluat condiţia ta fizică.
De ce să comand un pachet de recuperare postoperatorie la domiciliu?
Achiziţionarea unui pachet de recuperare postoperatorie la domiciliu nu este obligatorie. Este mai degrabă un ajutor pentru cei care au nevoie de servicii integrate pentru o situaţie specifică.
Noi nu-ţi vom umple sertarele cu cupoane, facturi şi alte bucăţele de hârtie. Prin Beesers, întreaga experienţă privind pachetele de recuperare postoperatorie la domiciliu este digitală, de la achiziţionare, programarea consultaţiei şi până la plată.
Cum să comand un pachet de recuperare postoperatorie la domiciliu prin Beesers?
Alege de pe site-ul nostru pachetul de recuperare postoperatorie. După ce îl vei achita, vei primi prin e-mail un cod, pe care îl vei putea folosi de fiecare dată când soliciţi un serviciu care se încadrează în pachetul ales. De asemenea, mailul de confirmare va cuprinde perioada de valabilitate a pachetului tău.
Întrebări frecvente privind pachetele de recuperare postoperatorie la domiciliu
Î: Dacă am achiziţionat un pachet care conţine mai multe proceduri de acelaşi tip, este necesar să le consum la acelaşi medic?
R: Pentru fiecare pachet este stabilit numărul şi tipul serviciilor pe care le cuprinde. Tu vei putea alege medicul la care le vei solicita.
Î: Am un pachet de care nu mai am nevoie. Cum pot să solicit un refund?
R: Momentan opţiunea de refund nu este disponibilă, exceptând motivele justificate.