Crezi poate că gripa e doar un pic mai nasoală decât răceala obişnuită. Ai auzit de prietenul unchiului vecinului cuiva, care s-a simţit foarte rău de la vaccinul antigripal. Greşit! Gripa e mult mai nasoală ca răceala, iar prietenul – care e mereu de neverificat – nu s-a simţit atât de rău ca de la boala în sine. Iată 5 motive pentru care în acest sezon nu ar trebui să ratezi vaccinul antigripal:
Pentru cei foarte tineri sau foarte în vârstă, pentru cei cu boli cronice sau un sistem imunitar slăbit, gripa e foarte periculoasă. Conform Centrului american pentru răspândirea şi prevenţia bolilor infecţioase (CDC), peste 35 de milioane de persoane s-au îmbolnăvit de gripă în sezonul 2019-2020. Din aceştia aproape 500 de mii au ajuns la spital, dintre care 46 de mii de copii sub 18 ani. 32 de mii de oameni şi-au pierdut viaţa în urma complicaţiilor gripei.
- E drept că vaccinul antigripal nu previne infectarea în 100% din cazuri, pe de altă parte reduce severitatea simptomelor. Deci dacă totuşi te vei îmbolnăvi, te vei simţi mai puţin rău şi sunt mai puţine şanse să ajungi la spital cu complicaţii legate de gripă. La fel, se va reduce posibilitatea de a-i infecta pe ceilalţi: incluzând copiii, pentru care riscul simptomelor grave e mai ridicat. Pericolul e cel mai mare pentru bebeluşii sub 6 luni, dar pentru ei nu există niciun vaccin antigripal. Protecţia lor rămâne supusă dorinţei de vaccinare a celor din jur.
- Chiar şi într-un sezon obişnuit, numărul pacienţilor infectaţi cu virusul gripal poate cauza aglomerarea spitalelor. Ce să mai vorbim de această perioadă, în care gripa şi Covid-19 se întâlnesc în sălile de aşteptare, având destule simptome asemănătoare cât să creeze confuzie. Chiar dacă ai evitat vaccinul antigripal până acum, gândeşte-te serios să-l faci anul acesta.
- Nu e suficient să fi făcut vaccinul antigripal anul trecut. Tulpinile sunt atât de multe şi variante noi apar atât de repede încât falsul sentiment de siguranţă s-ar putea chiar să-ţi aducă deservicii. În fiecare an se stabilesc tulpinile a căror răspândire e mai probabilă, iar protecţia împotriva lor e inclusă în varianta curentă de vaccin. E ciudat totuşi cât de mulţi oameni sunt deranjaţi de lipsa unui vaccin permanent, în timp ce acceptă în linişte să-şi updateze periodic sistemul de operare de pe calculator pentru a se proteja de noile breşe de securitate.
- Cu cât mai repede, cu atât mai bine: sezonul gripal începe prin octombrie şi se termină în mai, timp în care te poţi vaccina oricând. Pe de altă parte e nevoie de 2 săptămâni pentru dezvoltarea imunităţii, nu-i rău aşadar să te gândeşti din timp la vaccinare.
Spală-te pe mâini, poartă mască, respectă distanţarea socială; şi în plus vaccinează-te, pentru că e cel mai bun pariu pe care îl poţi face pentru evitarea complicaţiilor cauzate de gripă.