[Supereroii Beesers]: Ioana Daniela Pop – Medic Specialist Medicină fizică și recuperare medicală – „Mă bucur că las o umbră de bine în urma mea”

Ai studiat ani de zile să obţii un anumit loc de muncă, apoi îţi dai seama că, în condiţiile pe care le găseşti, statutul râvnit nu-ţi oferă nicio satisfacţie. Acela este momentul în care trebuie să decizi: renunţi complet sau continui plângându-te; or, dând piept cu uraganul, îţi creezi propriile tale condiţii. Varianta din urmă a ales-o Ioana Daniela Pop, Medic specialist în Medicină fizică şi recuperare.

 

A devenit medic în 1992. A fost repartizată imediat într-un sat de munte, a cărui populaţie era aspirată aproape complet în timpul zilei de vârtejul urban din apropiere. Încă de atunci şi-a dorit mai mult: să crească, să devină autonomă, să demonstreze ceea ce poate.

„Îmi doream să am business-ul meu, un cabinet în care să profesez aşa cum am învăţat. Între timp, am acumulat o experienţă de 7 ani ca reprezentant al unei firme de medicamente, ceea ce m-a ajutat foarte mult să învăţ despre organizarea unui cabinet. Apoi cele două fiice ale mele au dat la medicină. Înainte ca aceste clinici private să se dezvolte în România, era preferabil să ai o cunoştinţă în domeniu ca să poţi să te angajezi într-un loc frumos. Eu nu am avut satisfacţii din munca la stat; aşa că, atunci când am văzut că amândouă au intrat la medicină, am decis să deschid un cabinet privat”, ne spune Ioana Daniela Pop.

 

Şi-a deschis cabinetul mult visat în 2017. Înainte de a face acest pas, şi-a dat seama că va trebui să se întoarcă la studii:

„Îmi doream să fac un centru de recuperare, dar ca să fac unul, trebuia să angajez un medic. De ce să fac asta? Mi s-a părut cu mai mult sens să mă specializez eu însămi”, mărturisește Ioana Daniela Pop.

 

Nu dificultăţile au surprins-o, ci mai degrabă felul în care le-a făcut faţă. Societatea transmite adesea un mesaj de hiperprotecţie, consideră Ioana Daniela Pop, care, dacă permiţi asta, îţi erodează încrederea în forţele proprii.

„Societatea ne transmite mereu: să te ferești, să nu cumva să te lovești! Asta ne slăbește încrederea în forțele proprii, în procesul de vindecare și în cei care contribuie la el. Cum cei slabi sunt primii duși de taifun, cred că este important să ne fortificăm pentru furtunile care pot apărea.”, ne sfătuiește Ioana Daniela Pop.

 

Îi place să iasă din casă, iar weekendurile nu o prea prind între 4 pereţi. După izolarea primilor ani de carieră, nimic nu o încântă mai mult decât să se afle printre oameni:

” Îmi plac oamenii! Eu cu oricine găsesc un subiect despre care să discutăm. Mă motivează lucruri micuţe şi accesibile. Mă bucur că trăiesc, mă bucur când văd că oamenii sunt fericiţi, că reuşesc să-i ajut. Mă bucur că las o umbră de bine în urma mea”, declară Ioana Daniela Pop.

 

A tras două concluzii importante de când şi-a deschis propriul ei cabinet: în primul rând, faptul că un pacient care revine e cea mai mare apreciere pe care poate să şi-o dorească un medic; în al doilea rând, că independenţa e cel mai mare dar făcut pentru noi înşine, în care să investim energie:

„Oamenii tind să se lase mai degrabă influențați de rău, nu de bine. E important să învăţăm să fim independenţi. Trebuie să ne putem integra în societate şi să comunicăm, dar e important să nu ne lăsăm atât de uşor influenţaţi”, ne sfătuiește Ioana Daniela Pop.

 

Articol scris de Iulia Pop
Descarcă aplicația Beesers de pe Google Play sau App Store
Google Play Store button Apple App Store button

Îți recomandăm și:

[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
[Supereroii Beesers]: Ana Uzunov, Medic specialist Obstetrică-Ginecologie – „Când apare durerea, e deja prea târziu”
De la 8 ani ştia că vrea să facă medicina și a ales ginecologia pentru că e o specialitate vastă, unde poate fi de ajutor. Ana Veronica Uzunov, medic specialist în obstetrică-ginecologie, ne-a împărtă...

[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
[Supereroii Beesers]: Geanina Popa, Asistent medical principal – „Escarele nu trebuie să fie îngrijite după ureche”
Are peste 11 ani de experienţă în domeniul medical, de la îngrijirea plăgilor şi până la pediatrie. Cel mai mult i-a plăcut chirurgia şi nu se teme de tratamentul rănilor serioase. Despre prevenirea ş...

[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
[Supereroii Beesers]: Vadim Bîrca, Medic specialist Ortopedie și traumatologie – „Neglijarea problemelor cronice este o problemă majoră a românilor”
A fost rezident în Franţa, unde a adunat o vastă experienţă în traumatologie. S-a întors în ţară pentru că şi-a dorit să profeseze într-un loc care e mai aproape de sufletul lui. Cu Vadim Bîrca, medic...