Îţi faci griji din cauza tensiunii, care nu se mai comportă ca înainte? Ai suferit o intervenţie chirurgicală şi ai fi mai liniştit dacă ai avea parte de monitorizarea parametrilor fiziologici şi după ieşirea din spital? Se rezolvă foarte uşor, fără timp pierdut în săli de aşteptare, fără coada din cabinetul medicului de familie. Descarcă aplicaţia Beesers din App Store sau Google Play şi alege din următoarele servicii de monitorizare şi consult la domiciliu:
Monitorizarea parametrilor fiziologici la domiciliu
Pulsul, tensiunea arterială, respiraţia, glicemia, temperatura sau diureza sunt parametrii fiziologici care sunt monitorizaţi cel mai adesea la domiciliu. Sunt indicatori simpli, care arată repede dacă starea de sănătate nu e optimă. Din păcate adesea sunt neglijaţi şi nu e de mirare: pacienţii se gândesc de două ori înainte de a înfrunta cozile din cabinetele medicilor de familie, unde tensiunea va creşte chiar mai mult decât înainte să fi hotărât că ai nevoie de un examen medical! E pur şi simplu ceva ce nu-ţi vine la socoteală când ai probleme cardiace şi ai nevoie de o monitorizare regulată, ce să mai vorbim de un pacient cu o mobilitate limitată. Monitorizarea parametrilor fiziologici la domiciliu e însă esenţială pentru ca tratamentul tău să fie în continuare adaptat stadiului afecţiunii de care suferi. Măsurarea regulată, urmată de o ajustare a tratamentului, poate duce la corectarea parametrilor fiziologici. Dacă, după monitorizarea parametrilor fiziologici, medicul îţi recomandă efectuarea de investigaţii ulterioare, poţi opta pentru serviciul de analize la domiciliu prin Beesers.
Consultaţii la domiciliu
Atunci când ai simptome neobişnuite, dar nu ştii încotro să o apuci, atunci când ai nevoie de consiliere privind starea ta de sănătate, dar ai sări peste întreaga bătaie de cap cu biletele de trimitere şi cardul de sănătate, e vremea să soliciţi o consultaţie de medicină generală la domiciliu prin Beesers. Specialiştii noştri te vor ajuta în anamneză, interpretarea analizelor, eliberarea de reţete şi monitorizarea tratamentelor chiar la tine acasă, fără să trebuiască să faci mai mult de o simplă programare.
De ce să foloseşti Beesers atunci când ai nevoie de monitorizare sau un consult la domiciliu?
Beesers este o aplicaţie care îşi propune să aducă serviciile medicale direct la tine acasă. Pe platforma Beesers sunt înscrişi medici şi asistenţi profesionişti: nu pierzi aşadar nimic din calitatea serviciului medical, dar câştigi mult la capitolul comfort psihic.
Monitorizarea regulată a parametrilor fiziologici e esenţială pentru a te asigura că tratamentul ţine pasul cu starea ta de sănătate. Totuşi nu e convenabil ca de fiecare dată să înfrunţi coada din cabinetul medicului de familie. Specialistul ales din platforma Beesers va veni la tine acasă în ziua şi în intervalul orar stabilit, fără amânări, fără timp pierdut.
Beesers este simplu de folosit şi accesibil de oriunde. Chiar dacă nu eşti fizic alături de cei dragi, te poţi asigura că au parte de o îngrijire medicală corespunzătoare.
Prin Beesers, poţi rezolva atât monitorizarea cât şi consultul la domiciliu pentru pacienţii netransportabili.
În aplicaţia Beesers, secţiunea Istoric, vei putea ţine o evidenţă clară a programărilor de monitorizare şi consult la domiciliu pe care le-ai solicitat.
Efectuând monitorizarea parametrilor fiziologici şi consultul de medicină generală la domiciliu cu Beesers reduci contactul cu alţi pacienţi, minimizând astfel posibilitatea infecţiilor nosocomiale.
Cum soliciţi monitorizare şi consult la domiciliu?
Descarcă aplicaţia Beesers, creează-ţi un cont şi caută în lista de produse medicale serviciul de care ai nevoie. Alege ora la care poate veni profesionistul disponibil în zona ta. După acceptarea rezervării, vei putea să comunici prin chat cu specialistul ales şi îi vei putea transmite natura îngrijirii de care ai nevoie.
Întrebări frecvente despre monitorizarea şi consultul la domiciliu
Î: Cine se deplasează pentru monitorizarea şi consultul la domiciliu?
R: În platforma Beesers sunt înscrişi doar medici şi asistenţi profesionişti; oameni care lucrează atât în spitale, cât şi în clinici.
Î: Cum este calculat preţul pentru monitorizarea şi consultul la domiciliu?
R: Serviciile de monitorizare şi consult la domiciliu au preţuri fixe. Poţi solicita monitorizarea mai multor parametri fiziologici la domiciliu, iar atunci preţul va reflecta cumularea tarifelor pentru serviciile solicitate.
Î: Cum pot să comunic cu cel care mă va ajuta în consultul la domiciliu?
R: Un serviciu de chat va deveni disponibil imediat ce solicitarea ta a fost acceptată. Chatul va rămâne activ 15 minute după închiderea comenzii.
Î: Asigurarea medicală nu acoperă costul monitorizării şi a consultului la domiciliu?
R: Beesers este un intermediar între tine şi specialiştii de care ai nevoie. Platforma nu are nicio relaţie stabilită cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Î: Dacă solicit monitorizare sau consult la domiciliu pentru un alt membru al familiei, cum va fi achitat serviciul?
R: Plata se face cu cardul, direct în aplicaţia Beesers. Persoana pentru care ai solicitat monitorizare de parametri fiziologici sau consult la domiciliu nu va avea nimic în plus de plătit. Aplicaţia va memora plăţile pe care le-ai efectuat, vei putea aşadar să le monitorizezi cu uşurinţă.
Î: Ce e de făcut dacă în urma consultului de medicină generală la domiciliu a reieşit că am nevoie de analize suplimentare?
R: Prin Beesers poţi solicita recoltarea unor probe biologice la domiciliu. Descarcă aplicaţia şi consultă lista serviciilor disponibile.
Î: Cum îmi pot spune părerea despre specialistul cu care am colaborat?
R: După încheierea monitorizării de parametri fiziologici sau a consultului la domiciliu, trebuie să-i dai o notă specialistului cu care ai colaborat înainte de a putea efectua o nouă programare. Evaluarea făcută de tine va ajuta alţi utilizatori să aleagă cei mai buni specialişti disponibili pentru un serviciu.
Dacă ai alte întrebări despre monitorizarea sau consultul la domiciliu, nu ezita să ne contactezi!