Ochii noştri produc constant lacrimi pentru a se menţine umezi. Cantitatea de lacrimi e cu atât mai mare atunci când ochii sunt iritaţi şi când plângem. Se întâmplă însă ca uneori producţia să scadă, iar atunci ochii devin uscaţi.
Simptome
Ochii uscaţi sunt semnalaţi printr-o serie întreagă de simptome incomode. Senzaţia de mâncărime, senzaţia iritantă că te zgârie ceva în ochi, ochii roşii, durerea la purtarea lentilelor de contact sunt semne ale ochilor uscaţi. Ochiul uscat şi iritat va produce mai multe lacrimi decât ar fi normal; aşadar, în mod paradoxal, un ochi cu prea multe lacrimi înseamnă de fapt că e uscat.
Cauze
Ochiul uman tinde să producă mai puţine lacrimi odată cu înaintarea în vârstă. Atât bărbaţii, cât şi femeile pot avea ochii uscaţi; cu toate acestea, problema apare mai des la femei, în special la cele care au trecut deja prin menopauză. Unele boli, precum artrita reumatoidă, lupusul sau boala tiroidiană vor produce ochi uscaţi, de asemenea simptomul e prezent în inflamarea pleoapelor. Fumul, vântul şi aerul uscat vor produce şi o uscăciune a ochilor, dar şi privitul îndelungat în ecranul unui computer, cititul şi alte activităţi care reduc frecvenţa de clipire. Ochii uscaţi apar după o intervenţie chirurgicală refractivă şi după purtarea îndelungată a lentilelor de contact. Sunt tot odată un efect secundar al medicamentelor antihistaminice, diuretice, beta-blocante, somnifere sau antidepresive.
Prevenţie şi tratament
Ochelarii de soare vor proteja ochii de vântul uscat; de altfel lumina reflectată de zăpadă justifică folosirea lor chiar şi în timpul iernii. Iarna se recomandă folosirea unui umidificator, dar chiar şi un recipient cu apă aşezat lângă sistemul de încălzire va ajuta în prevenirea uscării ochilor. Pentru cei care stau mult cu ochii în ecran, se recomandă folosirea de lacrimi artificiale sau de lubrifianţi pentru ochi de mai multe ori pe zi; despre eficienţa acestor produse în fiecare caz, precum şi eventualele reacţii alergice, se poate discuta cu medicul oftalmolog. Atenţie: lacrimile artificiale care conţin conservanţi pot provoca iritaţii dacă sunt folosite de mai mult de 5 ori pe zi. Oftalmologul poate recomanda blocarea temporară a canalelor lacrimale sau închiderea lor definitivă, pentru ca lacrimile să rămână în ochi mai mult timp.
Ai întrebări despre ochii uscaţi? Specialiştii din platforma Beesers îţi pot răspunde rapid, prin chat medical sau apel video.
Ce primești în CHAT MEDICAL:
– Răspuns la simptome în regim de urgență;
– Recomandări medicale;
– Sfaturi de tratament;
– Ghidaj pentru investigații mai amănunțite;
– Analiză sumară a documentelor medicale.
Ce primești în APEL VIDEO:
– Consultație sumară cu medic de specialitate (15 minute);
– Recomandări medicale;
– Scrisori medicale;
– Sfaturi de tratament;
– Trimitere către alte investigații sau specialități medicale.